APENDICITA ŞI PRIMA IUBIRE


E o mare concurenţă între aceste două “inflamări” ale corpului/sufletului pentru a fi întâia în viaţa unui om. Date statistice pentru stabilirea priorităţii uneia sau alteia nu există. Cert este că,  anual, unul din 200 de români (cel mai frecvent în vulcanicul interval dintre 10 şi 30 de ani) lasă pe masa de operaţie un apendice inflamat. Consecinţă, de regulă, a obstrucţiei acestui “săculeţ” de câţiva cm lungime, cu alimente nedigerate (în special sâmburi), apendicita acută este urgenţa “de serviciu”. Ea te poate bate pe umăr respectuos, prin repetate dureri în regiunea abdomenului inferior drept (fosa iliacă dreaptă) sau te poate zgâlţâi inoportun, printr-o violentă durere epigastrică (deasupra ombilicului), care coboară în câteva ore în regiunea menţionată şi este însoţită de vărsături. Uneori durerea poate iradia, călătorind până pe coapsă, în spate sau în umărul de aceeaşi parte, în funcţie de poziția în abdomen a “inculpatului” sau de complicaţiile survenite. Aceste date de GPS ale durerii sunt importante pentru chirurg. La fel şi febra sau frisonul, neobligatorii, dar semnalând o apendicită acută complicată, cu posibil abces intraabdominal sau peritonită.

Toate aceste date de anamneză (aşa se numeşte în limbaj medical “interviul“ luat bolnavului de către medic) se completează cu cele ale examenului fizic, cu investigaţiile de laborator (o creştere peste normal a numărului de leucocite poate fi prezentă ca martoră a infecţiei, dar nu este obligatorie pentru diagnostic) şi, eventual, cu o ecografie sau un consult ginecologic, utile uneori în stabilirea unui diagnostic diferenţial. Pe înţeles, litiaza renoureterală (pietrele la rinichi) sau afecţiunile anexiale (inclusiv o sarcină extrauterină!) trebuie luate în consideraţie înainte de a hotărî intervenţia chirurgicală. Decizia aparţine medicului chirurg şi nu este întotdeauna uşor de luat. Spre deosebire de justiţie, în caz de dubiu, hotărârea se ia în defavoarea “acuzatului”, o apendicectomie având complicaţii mai puţine decât o apendicită acută neoperată la timp. Fără abuzuri, desigur!

Apendicectomia laparoscopică este preferată în ultimul timp celei pe cale deschisă, având avantajul respectării musculaturii şi al localizării rapide a apendicelui (de multe ori aflat într-o “v-aţi ascunselea” cu chirurgul în cavitatea abdominală). Nu în ultimul rând, la femei, abordul laparoscopic poate permite şi “un control” vizual al întregului abdomen şi identificarea şi rezolvarea prin aceleaşi  incizii de 5-10 mm a chisturilor de ovar sau problemelor anexiale; lucruri dificil de înfăptuit pe cale deschisă, dacă ne dorim menţinerea aspectului estetic al intervenţiei.

Regimul alimentar evită, timp de 7-10 zile postoperator, fructele crude, dulciurile şi, în general, orice aliment care poate produce balonări. Complicaţiile sunt rare, dar posibile, ca după orice act chirurgical; vărsăturile, durerile reapărute sau febra pot justifica un telefon adresat medicului, pentru clarificarea şi rezolvarea situaţiei.

A doua zi după intervenţie pacientul poate pleca acasă, cu un apendice şi cu o grijă mai puţin: ca şi prima iubire, apendicita acută poate apărea doar o dată în viaţă…mai ales când nu te aştepţi.

 Iar dacă muşti din fructul oprit pentru prima oară…lasă totuşi sâmburii deoparte.