DESPRE HERNIA INGHINALĂ, PE ROMÂNEŞTE


O durere bruscă sau o jenă apărută în regiunea inghinală (la "stinghie") te poate sâcâi timp de luni întregi. Ea poate apărea după un efort de ridicare sau după o zi obositoare " în picioare" și, după un timp, se poate însoți de apariția unei "umflături" în acea zonă, dureroasă mai ales la tuse și la strănut şi care se reduce la apăsare.

     Să trecem în lumea termenilor medicali, spunând că simptomele de mai sus sugerează o hernie inghinală. Întâlnită mai ales la bărbați, dar și la femei, hernia reprezintă o parte din "plata" făcută de corpul uman pentru trecerea la mersul pe 2 picioare  (nu puteai sta la nesfârșit în 4 labe în fața șefului de peșteră…).  Se produce printr-un orificiu preexistent în peretele abdominal, fie din cauza slăbiciunii acestuia, fie prin eforturi peste măsură.

     Lăsată netratată, în afara neplăcerii cauzată de durere, hernia poate evolua spre complicații. Ca orice gaură într-un sac (iertați comparația care poate afecta unora dintre noi sentimentul de dumnezei), se poate mări până la dimensiuni grotești, nu de puține ori genunchiul fiind o bornă periculoasă a prezentării la operație. Dacă te încearcă un zâmbet, să ştii că denumirea medicală a acestor hernii gigante este “hernie cu pierderea dreptului la domiciliu”. Sau, nu mai puțin grav, poate "prinde" în sacul herniar intestin subțire sau gros (hernie încarcerată) și chiar le poate afecta viabilitatea (hernie strangulată), ambele fiind situații de urgență și putând fi însoțite de vărsături, destinderea abdomenului, oprirea tranzitului digestiv și dureri atroce. Rezolvarea acestei ocluzii intestinale poate include sacrificarea intestinului sau a celorlalte componente abdominale “prizoniere” în capcana herniei. 

     Pentru a evita apariţia acestui mic Stalingrad abdominal, este necesară prezentarea din timp la medicul chirurg, de la primele simptome amintite, în ciuda zicerii “ei…e o simplă hernie…”. Chirurgia de azi permite o cură chirurgicală adecvată, pe cale deschisă sau laparoscopică, cu o rată de recidivă  (de reapariție a defectului) de sub 3-4%  (chiar și Institutul Shouldice din Canada, dedicat acestei boli și care a instituit regulile de aur ale tratamentului, are o recidivă de 1%).

 Ajuns în fața chirurgului, după efectuarea unor minime investigații, te poți aștepta la o operație de 45-60 de minute, în care cel mai probabil va fi preferată anestezia rahidiană. E util să știi că, în majoritatea cazurilor (dar nu întotdeauna), va fi folosită o "plasă" pentru repararea defectului (grefon sintetic, în păsăreasca medicală). “Plasa” va fi cusută la marginile defectului, asigurând, astfel, un perete abdominal fără tensiune ("tension free", spune promotorul cu nume complicat al procedeului). Simpla sutură a ţesuturilor nu este suficientă în cele mai multe dintre cazuri, din motive care pot ţine de calitatea lor, de vârstă, de bolile asociate sau de efortul fizic presupus a fi făcut în continuare. Cu alte cuvinte, recurgând la aceeași comparație textilă, gândeşte-te că bunicii noștri preferau să pună un petec la gaura dintr-un sac și nu coseau marginile ei. Dar, cum spunea un poet cu har, "pentru că toate trebuiau să poarte un nume"… cel mai utilizat este procedeul Liechtestein. 

 Operația, în majoritatea cazurilor, aparține în privinţa duratei de spitalizare, categoriei "one day surgery"; pe românește, te operezi azi, pleci tot azi sau, în unele cazuri, mâine. 

Și, oricât de temător ai fi, la întâlnirea cu medicul chirurg, adu-ți aminte, mai în glumă, mai în serios, vorba românească:  “orice sac își are petecul”!