LA PATUL BOLNAVULUI


În momentul vizitei medicului împreună cu asistenta la patul bolnavului,  în salonul încă plin de suferința și de neliniștile de peste noapte se pot întâlni trei vârtejuri de gânduri.
„La 11 am ședință, să mă grăbesc, anestezistul mă cheamă la sală, înainte trebuie să dau un telefon și pentru endoscopia lui Ionescu, pansamentul lui Popescu nu arată grozav, iar ne-au schimbat antibioticul la farmacie, au sunat de la Casă că nu ne-au validat două foi…”
” oare cu cine oi fi în tură azi, trebuie să spăl instrumentarul, trebuie sa-mi iau două libere, a plecat și Nuți de la Medicală în Franța, mă sună copilul, nu pot să-ți răspund puiul mamii, sunt la vizită cu domnu’ doctor, ce-o fi pățit”…
„domnu’ doctor e încruntat azi, ce să-l mai supăr și eu, o fi ajungând nevastă-mea azi cu mâncarea şi pijamalele, ce asistentă o fi azi la salon, când oi face endoscopia, o fi așa de greu cum se vorbește, las’ că nu-i așa de grea ca operația, dacă m-o opera, când m-o opera, ce-o mai fi și coplata asta…”
Trei tornade de gânduri, pe coordonate diferite, care au un punct comun în care E NECESAR să se oprească pentru câteva minute: boala pacientului și evoluția ei. Prin această fereastră comunicarea celor de față (medic, pacient, dar și asistentă! ) trebuie să funcționeze la vârf. Medicul întreabă și examinează, pacientul și asistenta răspund (la întrebările adresate, nu la gândurile proprii!), medicul recomandă și explică. Această schemă riguroasă nu se impune pentru suirea medicului pe soclul științei, ci pentru desprinderea eficientă zilnică a elementelor de evoluție a bolii pacientului și adecvarea tratamentului. Aplicată consecvent, ea poate sprijini bunul mers al lucrurilor într-un spațiu medical în care au loc și consultații, investigații, operații… și ședințe.
În finalul acestui ritual interuman, în măsura timpului disponibil zilnic, un moment de libertate acordat pacientului poate avea efecte durabile în moralul lui. Poate fi o eliberare a unor gânduri chinuitoare ( „Sunt amărâtă, mamă… mi-a murit anul trecut un băiat în spital”), un simptom al bolii care nu a reieșit din discuția anterioară („știți…am amețeli când mă ridic”) sau, de ce nu , o sursă de energie valoroasă pentru ziua grea care urmează ( „vă mulțumesc, domnul doctor, mă simt mult mai bine”).
Dincolo de varianta „ieșită din urnă”, între medic, asistentă și pacient nu trebuie ratat momentul unei scurte conversații libere, zilnice, care poate micșora neliniștile și crește încrederea. Ca și între oameni sănătoși, dealtfel.