MEDICII, ÎNTRE AUTO-DA-FÉ ȘI BURN-OUT


Auto-dafe- judecată publică urmată de arderea pe rug.
Burn-out- epuizare fizică și psihică a unor categorii profesionale cu responsabilitate crescută în interacțiunea cu oamenii.

     "Încrederea e cel mai de preț consumabil medical"
De la Hipocrate din Kos, pe care toți neaveniții și-l revendică drept argument în loc de rațiune, încrederea între medic și pacient a fost subminată în fel și chip.
Introducerea acum o sută și ceva de ani a sistemelor naționale de sănătate a însemnat trecerea unei bune părți din acest consumabil în domeniul statului, deși, paradoxal, pentru neîmplinirea așteptărilor pacientului, de multe ori a fost vinovat tot medicul.
Tehnologia graniței mileniului 3 ( aparatură medicală, internet, acces - prea nediscriminat!- la informații medicale) a mai dat un brânci sentimentului că te poți încrede într-un om care te tratează, totuși, după 10-12 ani de studii.
În premieră însă, încrederea este zdruncinată în aceste zile și din celălalt capăt al balansoarului medic-pacient. Atunci când un om îți cere ajutorul și ASCUNDE călătorii, contacte sau simptome ce te pun în pericol pe tine, părinții, copiii, ce surse neghioabe de empatie să mai găsești ? Un virus ascuns a devenit mai periculos decât un microfon sau o cameră video.


     Acum, când teroarea cuprinde gândurile (uneori exagerat, a propos, mass media, vă propun conceptul de breaking-good-news!) , apare, cum altfel, furia.
Și cum nu mai sunt vrăjitoare disponibile și, oricum medicii nu stau naibii pe acasă, se folosește degetul de telecomandă ca să se scrie pe fb sau aiurea cât nu s-a scris în 12 clase:
     Că nu intrăm în combinezoane pentru că nu au buzunare pentru șpagă.
     Că suntem lași, pentru că din 40. 000 de medici români, câteva zeci ( mulți dintre ei pensionari) au părăsit corabia.
     Că ni se dau mulți bani, numai să stăm dracului la locul nostru și să ne îmbolnăvim în liniște, că de aia am făcut medicina.
     Oameni buni, ca să nu zic, inconștienților.
     Vă gândiți că și părinții, și copiii noștri citesc?
     Așa se reconstruiește încrederea?
     Cu sarcasm, amenințări și formula generalizantă "Marea Demisie a Medicilor" (apud Lucian Mândruță)?
     Andrei Pleșu (iertați succesiunea celor 2 nume) spunea că e posibil să îndeplinești porunca biblică "Iubește-ți dușmanul ca pe tine însuți" dacă atât tu, cât și dușmanul tău, aveți același înger. Aceeași stea călăuzitoare. Același drum. Nu neapărat același ideal.
     Nu de puține ori am văzut chirurgi care erau "la cuțite" colaborând armonios într-o operație de urgență. Îngerul chirurgiei era în acele momente la capul bolnavului și îi conducea pe amândoi (alături de anestezist, firește).
     Înainte de a ne dușmăni atât, nu putem găsi un înger comun să trecem puntea?
     Ce ziceți de dragostea de viață?

     În echipa în care ne antrenăm pentru (deocamdată eventuale) intervenții chirurgicale la Covid suntem de toate soiurile: brancardieri, infirmiere, asistente, rezidenți, medici primari.
Să nu vă mire ordinea, pentru că virusul nu știe să citească CV-uri. Am înțeles cu toții în aceste zile că sănătatea și viața noastră depind atât de cum taie chirurgul, de cum prinde vena asistenta, de cum strânge reziduurile infirmiera, de cum transportă brancardierul. Fără să contaminăm în jur, fără să lăsăm mizerie după noi. Având încredere unul într-altul și respect pentru îngerul nostru comun, VIAȚA.
Ce ziceți?
     Am stat atâta timp la grămadă, gândindu-se fiecare la VIAȚA LUI.
     Haideți acum, când suntem izolați (cine poate!) să ne gândim împreună la VIAȚA NOASTRĂ.