MEDICII, ANTRENORI-JUCĂTORI, NU EROI ÎN REZERVĂ.


În epidemia de ignoranță în care era cufundată România rurală a sfârșitului de secol 19, Spiru Haret, Ministru al Instrucțiunii Publice de 3 ori la cumpăna veacurilor, găsea în învățători apostolii împrăștierii luminii la sate . Îi însărcina nu numai cu alfabetul care luase locul lui azbuchevedeglagodobreistevetezelu lui Creangă. Învățătorii se interesau de sărăcia familiei, combăteau superstiții (fakenews-uri?) nocive și aduceau în ogrăzi pe lângă carte, și săpunul.
În lumea satului învățătorii au devenit, alături de preoți, oamenii cu care te sfătuiai pentru viitorul copilului ( Moromeții, Marin Preda) sau dobândirea pământului (Ion, Liviu Rebreanu). De ce? Pentru că oamenii îi percepeau ca fiind dintre ei.
Medicii nu au avut această șansă, fie din cauza identificării lor ca "străinași", fie a distanței inevitabile a limbajului profesional. Au rămas în turnul de fildeș al stetoscopului și parafei, considerând adeseori că medicina e o dogmă ce trebuie să rămână între zidurile cetății.

Orice criză dărâmă obiceiuri și reașază relații. Prinși în trecut (deseori dar nu întotdeauna nedrept) sub furia publică, în războiul Covid medicii au fost înaintați, împotriva voinței lor , la gradul de eroi.
Cum s-a văzut, nu de eroi avem neapărat nevoie, ci de oameni conștiinciosi care să își facă meseria riguros, chiar și atunci când ea presupune riscuri majore. Nici medicii nu își doresc acest titlu, care îi ridică pe un soclu, departe de resurse și aproape de o cruce.
Acum, când regulile jocului epidemiologic intră în seama jucătorilor, noi, oamenii medicinei, nu putem trece iar pe banca de rezerve. E nevoie de  antrenori-jucători. 

Luni, ani de acum și poate toată viața trebuie și, mai mult, AVEM NEVOIE să contribuim la educația medicală a oamenilor. Să le spunem că să te speli pe mâini, să nu te înghesui la o coadă, să porți mască atunci când ești bolnav ( cu tot respectul, domnilor profesori!) e cel puțin la fel de important cu înțelegerea unui text sau cu rezolvarea unei ecuații.

AVEM NEVOIE să ne implicăm pentru că felul în care un prieten își poartă azi masca sub bărbie ne poate lovi săptămâna viitoare în gardă.
AVEM NEVOIE să vorbim, pentru că existența acestui virus invizibil ( ale cărui urmări dureros de vizibile noi le percepem) este contestată sistematic și programatic online.
AVEM NEVOIE să ne spunem opinia MEDICALĂ atunci când o turmă de "inteligenți asimptomatici" (chapeau, CTP ) batjocoresc în piață eforturile celor care au stat săptămâni la rând în spitale sau în casă.
Dragi colegi,
Dacă soarta epidemiei (și nu numai) a trecut în mâinile și sub măștile oamenilor de pe stradă, nu putem sta departe de viața cetății pe care o îngrijim.
Lângă postarea unui apus, a unui banc sau a unei pisici (binevenite, suntem și noi suflete), vă invit să ne spunem răspicat și pe înțeles punctul de vedere, să sanctionăm public aberațiile periculoase, să ieșim din bulele noastre confortabile de adorație feisbucistă sau de comunicare profesională.
Ce riscăm? 

Câțiva hateri în plus? 

Fie primiți, ura doar înfierbântă sângele, Covidul îl coagulează.
Și, poate, pe viitor, această luptă pentru adevăr Covid va fi doar începutul unei lumi online fără unguente care tratează cancere si fără liberschimbiști antivaccin.


Prostia nu doare, dar să nu o lăsăm să omoare.