De-a lungul călătoriilor mele la braț cu câte-o carte mă ating, ca pe atâția dintre noi, pasaje la care  îți sună sufletul aidoma clopoțelului de la intrarea într-o farmacie. Cartea o citești cu mintea, asemenea farmacistului care, în încăperea din spate, profită de lipsa clienților pentru a-și umple rafturile și a-și prepara poțiunile. O dată ce un fior îmbrăcat în cuvinte trece de ușa ochilor, înăuntrul nostru îl recunoaște și ne sună, chemându-ne la întâlnire. O carte bună este ca o farmacie căutată, în care ideile vin să ofere ele însele prețul pentru leacurile dobândite prin citit.

Îmi place să prelungesc efemerul acestor iluminări terapeutice, pentru a mă trata ulterior la nevoie sau pentru a le împărtăși cu prietenii. Metoda de depozitare a frazelor memorabile diferă. Rareori am recurs la prinderea lor prin subliniere ca într-un insectar strecurat între coperți. Din adolescență m-am obișnuit (spre disperarea profesorilor de română din casă), să îndoiesc reflexiv colțul paginii ce conținea câte un cocon de cuvinte, aidoma unui deget arătător: Ecce idea!

Apoi, când simt timpul recoltei, mă strecor în bibliotecă asemenea unui culegător sub un soare prielnic.
Mă plimb printre paginile alese ca un cunoscător prin vie, regăsind și savurând a doua oară gândul dintâi. Îl strecor apoi între toartele unui carnețel. În timp și în teascul de coperți, ideile altora se amestecă cu ale tale, se așază, și, bătute sau nu de picioarele goale ale unei muze, se pot îmbutelia într-un vin al venitului tău pe lumea literară.
Ferească însă Sfântul Shakespeare să îți faci din licoarea literaturii tale un vin de masă pentru toate zilele, căci durere de cap mai mare nu există!