SCARLETT, UMOR NEGRU PENTRU NOPȚI ALBE




Odată rămasă pe drumuri cu ideea fixă și repetată obsedant că "și mâine e o zi", Scarlett nu și -a făcut gânduri negre. Odată cu albul zorilor a pornit-o la drum, după ce egaladeacumîndrepturi Missy i-a strâns corsetul de a văzut negru în fața ochilor. Era sătulă de jocul de-a alba-neagra cu frumosul Rhett Butler, deși nici jocul, nici dreptul la votul femeilor nu apăruse încă.
După ce în fața albului ochilor i-a apărut portul Charleston, Scarlet a înțeles că se terminaseră zilele negre pentru ea. S-a urcat pe prima corabie ce pornea spre Europa , deși a albit când căpitanul i-a dat de înțeles că pentru el hărțuirea sexuală e inclusă în prețul biletului. Săptămâni de-a rândul a ținut post negru, pentru a lăsa în urma sa amintirea Atlantei în flăcări si cea a albelor cataifuri împinse cu dușmănie spre șoldurile sale de prefăcuta Melanie. Scorpia, îi compromisese și dragostea și silueta! Odată cu răul de mare, se acomodase și cu prezența căpitanului - nu era dracul așa de negru. Deși nordist era galant, iar serile jucau lungi partide de șah, în tăcere. Fără să mute vreo piesă, întrucât din delicatețe unul față de celălalt nu se hotărau dacă să înceapă cu albul sau cu negrul.
Egoistă ca întotdeauna, nici cât negru sub unghie nu se gândea ce se întâmplase cu conacul, cu bumbacul și cu viitorul filmului alb-negru în care va fi eroină principală. Lăsându-l pe căpitan negru la față ca smoala cu care marinarii lui călăfătuiau vasul ajuns în Anvers, Scarlet păși pe uscat albă ca varul după o lună de malnutriție voluntară.
Ori e albă, ori e neagră, Oscar să fie, își zise, aruncând corsetul și debarcând într-o Europă fără (încă) Orient Express. Rinul și Dunărea curgeau în sensuri opuse și îi trimiseră un ultim gând către zilele negre si nopțile albe cu acel diavol de Rhett. Călătorind când în amonte, când în aval, traversă Europa anilor 1870 -1880 în lung si în lat, ca o adevărată Albă ca Zăpada prin negrul prafului de pușcă scos de prusaci, francezi, ruși, turci si români. 

Tocmai la aceștia din urmă se opri , în grânarul emergent al Europei, hotărâtă să se așeze la casa ei și să mănânce o pâine albă. Își schimbă numele, își luă dicționar și preceptor și în fiecare zi își scria , negru pe alb, noile expresii învățate în dulcele târg capitală de județ al Munteniei. Se avea bine cu polițistul local a cărui uniformă îi amintea de nopțile albe petrecute cu câte un regiment sudist. Pentru distracție coresponda cu prefectul, tânăr, spilcuit și timid ca Ashley al ei. Femeie practică , își stabili obiectivele rapid ( bani albi pentru zile negre) și se căsători cu capul politic al județului, domnul Trahanache. Își iubea rochiile și pălăriile de la Paris (veneau mai repede decât în Atlanta!)  și, bineînțeles, nu uita să își îngrijească mâinile. Mâinile care dădeau mandatul!
Albe au fost zilele lui Zoe-Scarlett și negre cafelele băute cu vecinul său, un ziarist pe nume Caragiale. Când fandacsia si ipohondria aduse din Georgia o măcinau, i se destăinuia, cucerită de toleranța lui cu aer levantin. Acesta își răsucea mustața si îi surâdea nu numai ei, ci și viitorului dărâmător de statui dintr-o lume nebună, nebună, ne-bună:
" Așa e că pâna acum nu stăm nici bine, nici rău, adică nici așa, nici altminteri?"